Evenimente

Regiunea Moldova va fi reprezentată la Festivalul Național „Împreună pentru viitor” de trupele de dans modern și de dans tradițional ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani.

Sâmbătă, 26 aprilie 2014, începând cu ora 11, pe scena Casei de Cultură a orașului Negrești județul Vaslui, Școală Gimnazială Specială Pașcani, Liceul Teoretic ,,M. Costin” și Liceul Tehnologic Valea Seacă structura Conțești , au oferit tuturor celor prezenți un exemplu de implicare, solidaritate și voluntariat la concursul de dans ,,Împreună pentru viitor” din cadrul SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară), faza regională. Atât echipa de dans modern ,,Iris” cât și cea de dans tradițional ,,Busuiocul”, alcătuite din elevi beneficiari și elevi voluntari de la cele trei instituții de învățământ au reușit să impresioneze juriul prin prestația lor artistică și să obțină locul I la ambele secțiuni ale concursului. Astfel, cele două echipe alături de coordonatorii lor profesorii Gîrbu Adriana, Plaiu Oana, Puiu Mirela, Novac Daniela, Pasat Carmen, director Nedelcu Gabriela, tehnician sunet Iftimi Mihai, vor reprezenta la sfârșitul lunii mai Regiunea Moldova NE, la Festivalul Național al concursului „Împreună pentru viitor” ce va avea loc la Brăila. Anul acesta, la palmaresul celor două formații s-au mai adăugat trofeul Festivalului Cultural Național Miraje de la Cluj, din data de 8-10 aprilie și locul  I la Concursul național de dans „Pe aripile prieteniei și dansului”, organizat de Școala Gimnazială „Iordachi Cantacuzino” Pașcani pe 15 martie 2014. Le dorim succes în continuare.

 

 

Faza județeană a concursului SNAC „Împreună pentru Viitor” 2014

Sâmbătă, 5 aprilie 2014, pe scena Liceului de artă ,,Octav Băncilă” din Iaşi, Şcoala Gimnazială Specială, Liceul Teoretic ,,M.Costin” şi Liceul Tehnologic Valea Seacă structura Conţeşti , au oferit tuturor celor prezenți un exemplu de implicare, solidaritate şi voluntariat la concursul de dans ,,Împreună pentru viitor” din cadrul SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară). Atât echipa de dans modern ,,Iris” cât si cea de dans tradițional ,,Busuiocul”, alcătuite din elevi beneficiari şi elevi voluntari de la cele trei instituții de învățământ au reușit să impresioneze juriul prin prestația lor artistică şi să obțină locul I la etapa județeană a concursului. Juriul a avut în componență printre alții doi profesori coregrafi de la Liceul de artă,,Octav Băncilă” şi un reprezentant al ISJ Iaşi. Astfel, cele doua echipe alături de coordonatorii lor prof. Gîrbu Adriana, Plaiu Oana, Puiu Mirela, Novac Daniela, Pasat Carmen, director Nedelcu Gabriela, tehnician sunet Iftimi Mihai, vor participa în data de 26 aprilie la etapa regională a concursului care se va desfășura la Vaslui.

 

 

 

Astăzi 2 aprilie 2014 elevii Școlii Gimnaziale Pașcani alături de profesori și voluntari din oraș au realizat o fundă umană, simbol al solidarității cu persoanele cu autism. În 2 Aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilita de Organizația Națiunilor Unite, în urma cu 5 ani. Au fost împărțite trecătorilor pliante cu informații despre autism. Acțiunea face parte din proiectul derulat de școală „Zilele conștientizării autismului” sub egida „Să  îl cunoaștem mai bine, să-l  ajutăm mai mult!”. Obiectivele proiectului sunt: înțelegerea de către părinte, profesor, terapeut  și  de către orice altă persoană ce intră în contact cu acest copil a specificului afecțiunii, a comportamentului copilului; prezentarea unor modalități moderne de intervenție în terapia copilului cu autism; informarea și sensibilizarea oamenilor cu privire la problematica autismului, pentru acceptarea și integrarea lor în comunitate; dezvoltarea abilităților de lucru, relaționare și joc la copiii cu autism.

Funda umana de conștientizare a autismului

 

Funda umana Scoala Gimnaziala Speciala Pascani

 

Comunicat de presa

Să îl cunoaștem mai bine, să-l ajutăm mai mult!”

Cu ocazia zilelor de conștientizare a autismului, la Școala Gimnazială Specială Pașcani  se organizează Zilele conștientizării autismului în școala noastră ce va cuprinde activități ce au ca scop conștientizarea problematicii autismului în comunitatea noastră. Obiectivele propuse sunt: înțelegerea de către părinte, profesor, terapeut  și  de către orice altă persoană ce intră în contact cu acest copil a specificului afecțiunii, a comportamentului copilului; prezentarea unor modalități moderne de intervenție în terapia copilului cu autism; dezvoltarea abilităților de lucru, relaționare și joc la copiii cu autism.

Astfel pe perioada 1-4 aprilie 2014 se vor derula mai multe activități:

„Lumea văzută prin ochii de copil” – Expoziție realizată desene realizate de copiii cu autism.

„Existăm în lumea voastră” – manifestare în comunitate pe traseul Școală – Esplanada orașului având ca obiectiv informarea și sensibilizarea oamenilor cu privire la problematica autismului pentru acceptarea și integrarea lor în comunitate. Pentru aceasta se vor distribui pliante și se va realiza o fundă umană simbol al autismului.

Seminar „Să  îl cunoaștem mai bine, să-l  ajutăm mai mult!” ce se va desfășura joi, 3 aprilie 2014, ora 9:45 la noi în școală, cu sprijinul Fundației „Ancora Salvării Iași. La acest seminar vor participa părinți, profesori, voluntari și copii. Vor fi prezentate lucrări științifice, prezentarea unor metode practice de lucru cu copiii cu autism și vor fi inițiate activități practice cu copiii și părinții acestora.

Coordonatorii manifestării profesor Gabriela Nedelcu, profesor Alina Tătaru, profesor Verginica Mocanu, profesor Cătălin Condrea vă invită să fiți alături de noi.

 

 

Locul I la concursul Național de dans ”Pe aripile prieteniei și dansului” ediția a IX a

Sâmbătă, 15 martie 2014, am fost prezenți în Concursul Național de Dans  ”Pe aripile prieteniei și dansului” ediția a IX a, cu două trupe de dans: trupa de dans modern Iris având în componență elevi de la Școala Gimnazială Specială Pașcani și Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani, coordonată de prof. Gîrbu Adriana, prof. Plaiu Oana și prof. Pasat Carmen, și trupa de dans tradițional Busuiocul având în componență elevi de la Școala Gimnazială Specială Pașcani și Liceul Tehnologic Valea Seacă Structura Conțești, coordonată de prof. Plaiu Oana, prof. Puiu Mirela și prof. Novac Daniela. Asistența tehnică de sunet a fost asigurată pentru ambele trupe de către d-l Iftimi Mihai.

Trupa de dans modern Iris a obținut locul I și trofeul concursului. Trupa de dans tradițional Busuiocul a obținut locul I.  Aceste trupe au concurat alături de alte 30 de formații din țară: Galați, Botoșani, Vaslui, Iași, București și Ialomița

Această inițiativă culturală aparține Școlii ,,Iordache Cantacuzino’’ Pașcani și are drept scop crearea unui context competițional pentru dezvoltarea și susținerea copiilor și elevilor de vârstă preșcolară, școlară, gimnazială și liceală care îndrăgesc dansul și doresc să se perfecționeze (amatori, nu de performanță). Partenerii unității de învățământ sunt Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași și Primăria Municipiului Pașcani.

 

 

Ziua porților deschise pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Școala Gimnazială Specială Pașcani anunță că „Ziua porților deschise” pentru înscrierea la clasa pregătitoare este în data de 26.02.2014 între orele 9.00 și 15.00. În această zi părinții sau alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot discuta cu personalul unității de învățământ implicate în această activitate.

                       

Moș Crăciun a venit la noi la școală

Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului nu a venit încă elevii școlii noastre l-au înduioșat pe Moș cu colinde, dansuri, scenete, poezii și obiceiuri tradiționale. Am fost sprijiniți de voluntari de la Colegiul Tehnic CF Unirea Pașcani, Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani și Liceul Bogdan Vodă Hălăucești.

Serbarea a avut ca invitați elevi, părinți și profesori, toți Speciali de Pașcani. Pentru ca povestea noastră să fie cunoscută și de ceilalți pășcăneni, prietenii noștri de la Bit TV și Actualitatea TV au fost alături de noi.

Desaga moșului a fost îndestulătoare ajutată fiind de fondurile strânse la Târgul de Crăciun și cu sprijinul sponsorilor SC Agrocomplex Lunca Pașcani și SC Proconsil Grup SRL, cărora le mulțumim pentru sprijin.

Școala noastră la prima ediție a Târgului de Crăciun din Iași

Vineri 13 decembrie la ora 9.00 s-a deschis prima ediție a Târgului de Crăciun din Iași, organizat de Consiliul Județean Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași. Evenimentul se desfășoară pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt și Strada Costache Negri, zilnic, între orele 9.00-20.00, până pe 22 decembrie. Școala noastră a ocupat căsuța 48 alături de celelalte școli speciale din județ. Am prezentat publicului câteva dintre obiectele făcute de elevii noștri. Alături de produse ceramice, am avut lumânări viu colorate, coronițe, globuri din pânză, trăistuțe pentru cadouri, fulgi ornament, brățări magice, toate speciale de Pașcani pentru sărbători.

 

 

Comunicat de presă

2 decembrie 2013, Pașcani

Școala Gimnazială Specială sărbătorește 37 de ani de învățământ special la Pașcani lansând imnul și steagul școlii

        În perioada 3-6 decembrie 2013, Școala Gimnazială Specială Pașcani sărbătorește Zilele Școlii, prilej de celebrare  a celor 37 ani de învățământ special la Pașcani. Manifestările dedicate acestui eveniment se adresează în primul rând comunității, celor ce pe parcursul anului au sprijinit activitățile școlii prin activități de voluntariat, promovarea imaginii școlii, susținere în implementarea proiectelor sau finanțarea unor activități. Vor mai fi invitați foști directori și profesori, personalități de la instituțiile administrative care patronează școala (Consiliul Județean Iași și ISJ Iași), reprezentanți ai instituțiilor partenere în procesul asistențial și didactic (Casa Corpului Didactic Iași, CJRAE Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași ), dar și personalități locale și părinți ai elevilor școlii. Programul cuprindeactivități cu voluntari, întâlniri cu personalități, expoziții cu obiecte realizate de copii, concursuri pentru școlari. Momentele importante vor fi cele ce vor întregi identitatea comunității școlare prin lansarea imnului școlii și a steagului. Tot acum va fi lansat numărul 7 al revistei școlii cu numele „Special de Pașcani” nume ce a devenit un brand în învățământul special românesc. Pe lângă acestea vor fi și surprize vesele și dulci.

          Ziua porților deschise în învățământul special ieșeandin 4 decembrie se va desfășura între orele 8-16 și propune activități în parteneriat cu voluntari de la școlile partenere. Se va derula Concursul „Iarna veselă” din cadrul proiectului județean ediția a IV-a care a devenit o tradiție a școlii în ultimii ani. Se vor realiza ghetuțe și nicolăuți pentru concursul din 6 noiembrie „Vine Moș Nicolae”. Se va desfășura o activitateîn parteneriat cu Școala Gimnazială Sârca și ONCR (Organizația Națională a Cercetașilor din România)„În așteptarea lui Moș Nicolae”. La finalul zilei vor fi lansate baloane cu mesaje ale copiilor în curtea școlii cât și pe străzile orașului pentru a îndemna comunitatea la nondiscriminare, toleranță și acceptare a persoanelor dizabilități.

            Ziua a doua, 5 decembrie, numită „Special de Pașcani”, începe cu ora 9 își propune o întâlnire cu toți prietenii școlii, parteneri în multele proiecte mai mici sau mai mari derulate peste an, personalități din administrația locală, județeană și națională. În cadrul acestei întâlniri va fi arborat drapelul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, vor fi lansate imnul și clipul școlii. De asemenea va fi lansat ce-l de-al șaptelea număr al reviste noastre. Programul va cuprinde acordarea de distincții celor care au sprijinit școala pe parcursul anului. În finalul programului, invitații vor vizita școala și vor admira expozițiile realizate cu lucrările elevilor (vase ceramice realizate în atelierul de artterapie și podoabe de iarnă realizate în activitățile de la clasă).

      În sfârșit „Vine Moș Nicolae” în cea de a treia zi din 6 decembrie cu Concursul „Cea mai frumoasă cizmuliță” – concurs pe clase, concursul de tenis de masă. Moș Nicolae va fi generos cu micuții care în timpul serbării, special pregătite pentru el, vor cânta imnul școlii, vor prezenta moșului clipul școlii și îl vor încânta cu multă bună dispoziție alături de părinți, profesor și prieteni.

Vă așteptăm cu drag să ne călcați pragul și să ne vizitați școala cu ocazia acestui eveniment important pentru noi!

 

 

Concurs de creația plastică „Iarna veselă”

 

Școala Gimnaziala Speciala Pașcani și Inspectoratul Școlar Județean Iași vă invită să participați la a IV-a ediție a Concursului județean de creație plastica  „Iarna Veselă”. Concursul este înscris în CAEJ, poziția 14, Domeniul Educație prin artă și se adresează elevilor claselor 0-VIII, învățământ special și învățământ de masă și cadrelor didactice.
Mulțumim celor 420 de elevi și celor 69 de cadre didactice care au răspuns invitației de participare la ediția anterioara a concursului, proveniți din 31 de școli (10 școli speciale și 21 școli de masă) din județele Iași, Botoșani, Galați, Maramureș, Constanta, Satu Mare, Dolj, Vaslui, Neamț, Brăila, Bihor și din București. Va așteptăm cu mare drag și la aceasta ediție! Vă dorim inspirație și la cât mai multi elevi premiați!
Atașat găsiți Regulamentul de organizare a concursului, Fisa de înscriere și situația proiectelor educationale înscrise în CAEJ.

 

 

Ziua internațională a autismului

Elevii claselor a II-a B, a III-a, a IV-a A, a VI-a A, însoțiți de profesorii Gîrbu Adriana, Tătaru Alina Mihaela, Barcău Cristina Iulia, Lipciuc Monica Simona, Barbir Andrei de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, vor desfășura o activitate de conștientizare a opiniei publice cu ocazia Zilei Internaționale a Autismului, pe 2 aprilie 2013, începând cu ora 10 în zona din vale a orașului Pașcani.

În cadrul acestei activități toți participanții se vor deplasa în zona Esplanda unde  vor fi împărțite pliante cu informații despre autism și vor fi lansate baloane de culoarea albastră, culoare asociată acestei afecțiuni.

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu 5 ani ca să se deruleze pe data de 2 aprilie. În toată lumea, în jurul acestei date, organizaţiile care
promovează cauza persoanelor cu autism desfăşoară acţiuni menite să atragă atenţia asupra problematicii acestei afecţiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 200 de persoane.

Vă invităm să luați parte la acest eveniment pentru a susține copiii cu autism de la Școala Gimnazială Specială Pașcani.

Pliant Ziua internațională a Autismului 2 aprilie 2013

 

 

 

CUPA PRIMĂVERII

La tenis de masă

ediţia a V-a

 

Avem plăcerea de a vă invita să participaţi la concursul ‘CUPA PRIMĂVERII’ la tenis de masă organizată de Şcoala Gimnazială Specială Paşcani, în parteneriat cu ISJ Iași în data de 2-04-2013. Acest concurs se adresează tuturor elevilor, nu numai școlilor speciale.

  1. Condiţii de participare, fişa de înscriere:
  • Recomandam ca echipele să fie formate din minim un sportiv pe categorie de vârstă şi maxim 6 sportivi după cum urmează: DMS 1 elev (pentru cei din școlile speciale), cl. I-IV 2 elevi, cl. V-VIII 3 elevi,
  • înscrierea se va face de către şcoala de la care provin elevii în baza unui tabel parafat şi semnat de către conducerea unităţii. Tabelul poate fi transmis pe adresa de e-mail scsp_pascani@yahoo.com şi prin fax la numărul: 0232 762562;
  • cadrele didactice trebuie să prezinte fişa medicală/ adeverinţă medicală din care să rezulte starea de sănătate a copilului şi o copie a certificatului de naştere/carte de identitate a elevilor; termenul limită de înscriere este 29.03.2013
  1. Program
  • ora 08.00 – 09.00 – primirea invitaţilor
  • ora 09.00 – 09.30 – SEDINŢA TEHNICĂ LA TENIS DE MASĂ
  • ora 09,.30 – 12.30 – CONCURS TENIS DE MASA individual şi dublu
  • ora 12.30 – 13.30 – PAUZĂ  ;
  • ora 13,30 – 16,30  – CONCURS TENIS DE MASA pe echipe
  • ora  16,30 – 17 –  PREMIEREA CASTIGATORILOR (locurile I, II, III, IV- individual, dublu vor primi diplome, iar primele trei echipe vor primi cupe si diplome.

Persoane de contact:  prof. Vîncă Ştefan-Alexandru   tel. 0741616189

prof. Condrea Cătălin  tel. 0727397869

Nu se percepe taxa de participare.

Vă așteptăm cu drag.

Școala noastră – finalistă europeană ERSTE

 

Proiectul „Bucătarii Speciali” este finalist în cadrul concursului de proiecte europene organizat de Fundația ERSTE. Aceasta promovează dezvoltarea unei societăți incluzive și participative în Europa.  Este cea mai mare fundație a unei case de economii austriece. În 2003, aceasta s-a dezvoltat din Erste Oesterreichische Spar-Casse, prima bancă de economii din Austria, înființată în 1819. În calitate de fundație a unei Case de Economii private austriece, acționează în interesul bunăstării comune și are un angajament ferm în acest sens. De asemenea, fundația are o responsabilitate specială în calitate de acționar majoritar al Grupului Erste. Fundația ERSTE investește o parte din dividentele sale în dezvoltarea societății civile din Europa Centrală și de Sud-Est. La concursul de proiecte au fost peste 2000 de aplicații din cele 13 țări europene: Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Din cei 130 de finaliști, printre care se află și Școala Gimnazială Specială Pașcani, vor fi premiați 33 dintre ei, cu premii în bani, în valoare totală de 610.000 euro. Se acordă pentru: 30 proiecte câștigătoare; 2 Premii Speciale din partea Juriului; Premiul Practicienilor. Pe 6 martie școala noastră a primit vizita de monitorizare în persoana domnului Dejan Petrovic, coordonatorul proiectului. În urma acesteia dumnealui ne-a trimis o scrisoare în care ne spune: „Vreau să vă mulțumesc pentru primirea foarte călduroasă și pentru proiectul excelent pe care îl desfășurați cu atât de multă energie și emoție. Este evident, datorită beneficiarilor (copiii școlii), cât de mult se bucură de acest proiect. M-am simțit bine alături de voi ca și cum aș fi fost un membru al acestei echipe.”

 

 

Comunicat de presă

Școala Specială Gimnazială Pașcani în parteneriat cu Fundația Vatra Pașcanilor anunţă lansarea unui nou proiect „Simt și zâmbesc ca voi”, cofinanțat prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor (ediţia 2012) derulat  de Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România.

Perioada de implementare  este 1 ianuarie – 31 august 2013. Scopul proiectului vizează recuperarea, dezvoltarea personală și integrarea socială a copiilor cu deficiențe severe și asociate (autism, sindrom DOWN, ADHD, etc.), a copiilor cu deficiențe mintale moderate și ușoare de la Școala Gimnazială Specială Pașcani prin abordarea de noi tehnici terapeutice moderne (Hipoterapia și Stimulare Senzorială). În cadrul proiectului în luna martie 2013 se va inaugura un cabinet modern de Terapie multisenzorială, serviciile terapeutice fiind oferite de specialiști ai școlii, perfecționați în această nouă metodă terapeutică. De asemenea doi profesori terapeuți vor urma un stagiu de pregătire practică în Hipoterapie la partenerul din proiect Hip Tep Aiud.

Grupul ţintă este format din elevi cu deficiențe mintale de la Școala Specială Pașcani (145 elevi) care au domiciliul în Pașcani și comunele limitrofe, care prezintă multiple afecţiuni la nivelul dezvoltării fizice şi intelectule, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

Valoarea totală a proiectului este de 30620 lei, din care 20000 lei finanţare prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor (ediţia 2012) al Fundaţiei pentru Comunitate şi MOL România.

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansare Program MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2012

Școala Specială Pașcani în parteneriat cu Fundația ”Vatra Pașcanilor” a derulat începând cu luna ianuarie 2012 proiectul ”Artiștii speciali”. Proiectul este sprijinit și finanțat de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin ”Programul MOL pentru sănătatea copiilor” ediţia 2011.

Prin acest proiect am înfiinţat şi dotat cu echipamente specifice (roți de olărit, strung de modelaj, cuptor pentru ceramică etc.) un cabinet de artterapie prin tehnica olăritului și a modelajului.
Miercuri, 3 octombrie 2012 va fi lansat Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2012. Evenimentul va avea loc la Școala Specială Pașcani începând cu orele 11,00 în cadrul unei ședințe de artterapie cu „Artiștii Speciali”.

Vor fi prezentate rezultatele proiectelor:

  • „Artiștii Speciali” Școala Specială Pașcani
  •  „Descoperă valoarea din tine” Asociația Bóbita, Târgu Secuiesc
  • „Terapia prin artă pentru copiii cu dizabilități din sate” Fundația de Sprijin Comunitar, Bacău
  •  „Raza de soare” Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale, Bacău
  •  „Pe cai toți suntem egali!” Asociația Hip-Tep, Aiud

 

Vă aşteptăm cu drag!

COMUNICAT DE PRESĂ

 Sâmbătă 5 mai, la Piatra Neamț în sala de spectacole a Consiliului Județean, a avut loc Festivalul de Dans „Împreună pentru viitor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), faza regională. Școala Specială Pașcani a participat la această ediție cu trupa de dansuri tradiționale „Busuiocul” care a obținut locul I la faza județeană a concursului ce a avut loc în data de 31 martie la Iași în sala de festivități a Colegului Național de Artă „Octav Băncilă”.

Trupa are în componență 6 elevi voluntari de la Grup Școlar Valea Seacă, Structura Conțești și 6 elevi ai Școlii Speciale Pașcani coordonați de profesor Plaiu Oana, profesor Puiu Mirela, profesor Novac Daniela și domnul Moldovanu Eugen. În competiția la care au mai participat reprezentanți din județele Suceava, Botoșani și Bacău, trupa noastră de dans ”Busuiocul” a câștigat  premiul I. Astfel, elevii pășcăneni împreună cu cei de la Conțești vor reprezenta zona de nord a Moldovei la faza națională a Festivalul de Dans „Împreună pentru viitor”, etapa națională care se va desfășura  în perioada 25-27 mai la Craiova.

Ca recompensă a muncii lor, după concurs, elevii noștri s-au recreat pe dealul Cozla, s-au plimbat cu telegondola, cu barca pe Lacul Roșu, cu vaporașul la Barajul Bicaz și au admirat Cheile Bicazului.

Mulțumim sponsorilor tradiționali ai școlii: SC PERLA INVEST SRL, SC AVASTAR SRL și SC PROINVEST GROUP SRL.

 

Anunț

Selectia cadrelor didactice pentru perfecționare (mobilitate) în cadrul proiectului Leonardo DaVinci mobilități LLP-LdV/PLM/2011/RO/125 „Formare de noi competențe și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice care lucrează cu copiii cu dizabilități” finanțat de Uniunea Europeană prin ANPCDEFP se va realiza în baza unui concurs de dosare și un interviu după programul:

Dosarele pot fi depuse la secretariatul școlii până pe data de 17.04.2012, interviul va avea loc miercuri 18.04.2012 începând cu ora 9 după un program ce va fi afișat.
Rezultatele vor fi comunicate în data de 19.04.2012.
 
Date suplimentare la Președinte Comisie de selecție director Gabriela Nedelcu 0722231252
 

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiect „Artiştii Speciali”

Școala Specială Pașcani în parteneriat cu Fundația ”Vatra Pașcanilor”derulează începând cu luna ianuarie proiectul ”Artiștii speciali”. Proiectul este sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin programul ”Sănătatea copiilor”.

Prin acest proiect ne propunem înfiinţarea şi dotarea unui cabinet de artterapie prin tehnica olăritului și a modelajului. Astfel, elevii noștri vor beneficia de activităţi de autoexprimare creativă și își vor valorifica potenţialului personal. Dintre rezultatele propuse amintim:

–      înființarea și dotarea unui cabinet de artterapie prin olărit și modelaj la Școala Specială Pașcani

–      înființarea unui cerc de artterapie la nivelul școlii, avizat de Inspectoratul ȘcolarJudețean Iași

–      130 de elevi de la Școala Specială Pașcani vor fi cuprinși în activitățile de terapie prin arta olăritului și modelajului

–      Organizarea a unui număr de 5 expoziții cu lucrările realizate în cadrul cabinetului de artterapie

Produsele obţinute în cadrul cabinetului de artterapie vor fi obiectul expozițiilor la nivelul instituţiilor din judeţ (Benzinăriile MOL, Casa de Cultură Pașcani,  Primăria Pașcani, Casa Corpului Didactic Iaşi, ISJ Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi etc.) şi  vor fi licitate/ vândute în vederea asigurării sustenabilităţii şi continuităţii proiectului.

 

Comunicat de presă

Proiectul „Bucătarii Speciali”

            Şcoala Specială Paşcani în parteneriat cu Fundația „Vatra Pașcanilor” vor implementa un proiect pentru amenajarea unui Laborator de bucătărie și profesionalizarea unui număr de 20 tineri şi 4 cadre didactice, în perioada 1 noiembrie 2011/31 august 2012. Proiectul este  finanţat de Fundaţia Soros din „Fondul de urgenţă”.

Scopul proiectului este facilitarea integrării sociale şi profesionale a elevilor cu dizabilităţi prin amenajarea unui laborator de bucătărie, derularea de activităţi de profesionalizare şi preprofesionalizare în meseria de bucătar. Dintre rezultatele propuse amintim: recalificarea/calificarea unui număr de 20 tineri cu deficiențe neintegraţi pe piaţa muncii, consilierea și informarea profesională a unui număr de 100 copii și tineri cu deficiențe, preprofesionalizarea și formarea autonomiei personale a 80 de elevi cu deficiențe, formarea unui număr de 4 specialiști în instruirea copiilor și tineri cu deficiențe în domeniul bucătăriei, elaborarea unei disciplinei opționale ”Bucătarii speciali”și a unui ghid practic de bucătărie.

Valoarea finanţării este de 22 167 USD.

 

Comunicat de presă

Donații Olanda

            Înainte de Ziua Școlii, 6 Decembrie, Școala Specială Pașcani a primit în dar mobilier școlar olandez. Școala Specială Pașcani a primit din partea Școlii De Ziep, Diam Olanda partener al școlii în cadrul Proiectului Leonardo da Vinci ”Educația vocațională a profesorilor care lucrează cu elevi cu deficiențe”. Proiectul are scopul de a revoluționa modul în care sunt pregătite cadrele didactice care lucrează cu copii cu dizabilități, iar parteneri sunt instituții similare din Turcia, Olanda, Bulgaria, Italia, Polonia și Casa Corpului Didactic Iași. În urma vizitei partenerilor din proiect care a avut loc în luna iunie la Școala Specială
Pașcani, colegii din Olanda au rămas impresionați de calitatea serviciilor educaționale oferite de noi. Și de aceea au oferit în dar școlii și elevilor ei mobilier școlar pentru 7 săli de clase, 3 cabinete, dotări pentru sala de sport, sala de festivități a școlii etc. Mulțumim partenerilor din Olanda!

Mulțumim domnului Henk Oostendorp care a fost sufletul acestei inițiative!